conferinta

Conferința națională cu tema “Noi idei de afaceri si abilități necesare în economia socială”

SC DBC SRL, în parteneriat cu  Asociația Pro Xpert, Asociația Internațională de Tineret BECOME și  SC VERAMIRPROD SRL au organizat marți, 27.10.2015 la Hotel ”Cozia” din stațiunea Căciulata, jud. Vâlcea -în cadrul proiectului POSDRU/168/6.1/S/144062  „ACTINT – Activarea grupurilor vulnerabile prin lanțuri valorice integrate, de întreprinderi sociale”- conferința   națională cu tema “Noi idei de afaceri si abilități necesare în economia socială”. Conferința a fost încadrată de un târg de economie socială la care și-au prezentat produsele și serviciile 25 de structuri de economie socială.

La conferință au participat peste 100 persoane, reprezentanți ai unor structuri de economie socială, instituții și organizații sau societăți interesate să susțină economia socială din România.

În cadrul conferinței au fost prezentate peste 50 de afaceri sociale noi, inițiate în acest an, dar și altele 10 care funcționează deja de peste 3 ani.

Managerii întreprinderilor sociale prezenți la conferință au prezentat câteva dintre provocările cu care s-au confruntat și abilitățile necesare de care au dat dovadă pentru depășirea acestora.

În încheierea conferinței reprezentanții Fundației pentru Dezvoltarea Economiei Sociale le-au prezentat participanților mai multe soluții și oportunități pentru întreprinderile sociale din România, printre care: brandul de economie socială ”pROdukt” lansat în Suedia de FDES în parteneriat cu fundația Hjarta till Hjarta, Rețeaua Organizațiilor/Structurilor de Economie Socială din România, facilitățile pentru întreprinderilesociale de inserție prevăzute în proiectul noii legi a achizițiilor publice și în codul fiscal sau noile măsuri din POSDRU/LEADER.

S-ar putea sa fi interesat(a) si de:

Afaceri profitabile/ Firme de vânzare

Cursuri Afaceri

servicii traducere organizare evenimente, traducere, mobilier

Asociatie care ofera servicii organizare evenimente, traducere, cauta furnizori de mobilier si echipamente de sonorizare

Valoarea investitiei solicitate: € N/A

Descrierea Oportunitatii:

Asociatia a fost înfiintata în anul 2004 de un grup de activisti civici din Craiova. Misiunea organizatiei este de a contribui la dezvoltarea societatii civile în Oltenia prin sprijinirea organizatiilor non-profit din regiune.

Activitatea economica care va fi desfasurata de catre asociatie reprezinta un pachet de servicii de organizare evenimente (organizare a unui festival, congres, conferinta, ceremonie, competitie, expozitie sau petrecere) împreuna cu servicii de traducere simultana si consecutiva care au rolul de a contribui la asigurarea succesului unei conferinte internationale precum si altor evenimente ca summit, congres, seminar, întalnire de afaceri, masa rotunda, work-shop, kick-off meeting, training.

 PIATA:

Piata  pentru serviciile propuse este destul de mare avand în vedere ca organizarea de evenimente si a serviciilor adiacente a crescut semnificativ odata cu aderarea Romaniei la Uniunea Europeana si implicit accesarea fondurilor nerambursabile. Pe langa persoanele juridice sub forma întreprinderilor, ONG-urilor si APL-urilor care organizeaza astfel de evenimente mai exista posibilitatea tintirii persoanelor fizice care doresc sa organizeze evenimente personale a caror piata cunoaste o crestere semnificativa. În ceea ce priveste serviciile de traducere simultana si consecutiva piata se situeaza la nivelul ONG-urilor, firmelor si diverselor APL-uri care sustin conferinte transnationale.

Resursele de care dispune organizatia sunt personalul calificat care se poate ocupa de organizarea evenimentelor cat si traducerea simultana sau consecutiva prin intermediul echipamentelor necesare. De asemenea exista sala necesara desfasurarii evenimentelor dotata cu flipchart, videoproiector, multifunctionala, laptop, acces la internet si servicii de catering.

RESURSE:

Principalele resurse necesare pentru furnizarea completa a pachetului de servicii sunt mobilier -scaune conferinta si instalatiile de traducere simultana (emitator, radiator infrarosu, consola de traducere, receptor infrarosu, cabina traducator), care trebuie achizitionata de la un furnizor specializat precum si echipamente de sonorizare.

Tarifele percepute pentru serviciile de organizare evenimente se vor situa la nivelul pietei si anume conferinte internationale, workshop-uri, congrese, conferinte de presa (aproximativ 30 participanti/eveniment)–max.5000 lei, Servicii traducere simultana/inclusiv translator – 1500/eveniment, Traducere consecutiva – 500 lei. Costurile investitionale sunt constituite din mobilier: scaune – 50 buc. x 150 lei / buc.=7500 lei, instalatie de traducere simultana aproximativ 65000 lei si sonorizare 5000 lei.

Caracterul social al afacerii consta în oferirea de servicii de acest tip în regim gratuit ONG-urilor si altor entitatii nonprofit.

S-ar putea sa fi interesat(a) si de:

Afaceri profitabile/ Firme de vânzare

Cursuri Afaceri